Perioada de depunere a proiectelor din domeniul TIC prelungita cu 30 de zile

februarie 5, 2019

Ministerul Fondurilor Europene – AMPOC a anuntat prelungirea cu 30 de zile a perioadei de depunere a proiectelor aferente apelului pentru Actiunea 2.2.1. – „Sprijinirea cresterii valorii adaugate generate de sectorul TIC si a inovarii in domeniu prin dezvoltarea de clustere”.
Perioada de depunere a proiectelor a inceput la 30 ianuarie 2019 ora 09:00 si, in urma prelungirii, se va incheia la 29 aprilie 2019 ora 17:00.

Un proiect poate beneficia de finantare nerambursabila in cadrul acestei actiuni daca duce la:

  • Dezvoltarea unor game de produse/servicii TIC cu aplicabilitate in restul economiei romanesti pentru integrarea pe verticala a solutiilor TIC;
  • Realizarea proiectelor strategice inovative cu impact asupra dezvoltarii intregii industrii TIC la nivel national sau international.

Beneficiari eligibili:

  • IMM-uri (intreprinderi micro/mici/mijlocii) care isi desfasoara activitatea in Romania, centrate pe domeniul TIC sau care isi desfasoara activitatea in cadrul clusterelor centrate pe domeniul TIC;
  • Consortii (parteneriate) de intreprinderi micro/mici/mijlocii care isi desfasoara activitatea in Romania, in cadrul clusterelor centrate pe domeniul TIC.

Sprijinul va viza dezvoltarea de produse/ servicii/ aplicatii TIC inovative prin:

a. Investitii in active corporale si necorporale in cadrul unei investitii initiale;

b. Investitii in cercetare industriala si dezvoltare experimentala;

c. Investitii in proiecte de inovare ale IMM-urilor;

d. Investitii in proiecte de inovare de proces si organizationale;

e. Ajutor de minimis: cheltuieli cu cercetare de piata, informare si publicitate, consultanta, avize, autorizatii, instruire/formare, audit, management, abonamente etc.

Valoarea finantarii nerambursabile acordate este: intre 500.000 euro si 3.500.000 euro.
Procentul de finantare:

  • Pentru activitatile de la punctele a.-d.: intre 20% si 80% din totalul cheltuielilor eligibile, diferentiat in functie de activitatile proiectului, dimensiunea companiei si regiunea unde se implementeaza.
  • Pentru ajutorul de minimis – punctul e.: 100%, maximum 200.000 euro si nu mai mult de 20% din totalul cheltuielilor eligibile pentru proiect.

Durata implementare proiect: maximum 36 de luni.
Pentru mai multe informatii, click aici.

Comentariile sunt închise.

inapoi