Aprobarea proiectului de modificare a ajutorului de minimis

noiembrie 11, 2013

Proiectul de Hotarare pentru modificarea HG 274/2013 privind acordarea ajutoarelor de minimis pentru investitiile realizate de intreprinderile mici si mijlocii (IMM-uri) a fost adoptat.
Cateva dintre cele mai importante modificari aduse prin actul normativ sunt:

  • finantarea acordata este de pana la 100.000 Euro (reprezentand 90% din valoarea eligibila a proiectului) iar firma se obliga sa creeze intre 1 si 5 locuri de munca;
  • beneficiarii eligibili sunt doar firmele cu vechime de minim 1 an;
  • codul CAEN pentru care se solicita finantare trebuie sa fie inscris in activitatea aplicantului cu minim 3 luni inainte de depunerea proiectului;
  • se renunta la principiul „primul venit-primul servit” iar evaluarea proiectelor va fi facuta printr-o aplicatie on-line, pe baza unor criterii clare si transparente (dimensiunea intreprinderii – micro, mica, medie, sector de activitate, numar de locuri de munca create, locatia implementarii);
  • se va acorda punctaj suplimentar pentru firmele care isi propun sa angajeze un absolvent universitar promotia 2013;
  • valoarea profitului din exploatare si a profitului net la 31.12.2012 reprezinta criterii de departajare, daca vor exista mai multe proiecte cu acelasi punctaj;
  • sunt favorizate microintreprinderile cu activitate in productie si sediul in mediul rural.

Deschiderea liniei de finantare va fi anuntata cu 5 zile inainte, iar IMM-urile vor avea la dispozitie 10 zile pentru depunerea online a proiectelor.

Comentariile sunt închise.

inapoi