Deblocarea platilor in cadrul POSDRU

June 29th, 2010

Stimati clienti si colaboratori, Comisia Europeană a decis reluarea plăţilor în cadrul POSDRU ca urmare a misiunii de audit desfăşurate săptămâna trecută. Misiunea de follow-up a Comisiei Europene a analizat modul în care AMPOSDRU a eliminat deficienţele constatate la auditul anterior. Decizia de suspendare temporară a plăţilor nu a afectat beneficiarii de proiecte POSDRU care, din luna decembrie până în prezent, au primit sumele solicitate în cadrul cererilor de prefinanţare sau rambursare. Pentru mai multe informatii asupra masurilor luate de AMPOSDRU in vederea eficientizarii sistemului intern de management si administrare al programului click aici.

POSDRU Noul draft al Ghidului solicitantului spre consultare

June 17th, 2010

AMPOSDRU vine in sprijinul beneficiarilor si publica spre consultare noul Ghid al Solicitantului Conditii Generale pentru proiecte de grant si proiecte strategice. In cazul in care aveti sugestii sau recomandari privind noul draft al ghidului solicitantului, va rugam sa le adresati pe e-mail, pana la data de 2 iulie, la adresa cristina.georgescu@fseromania.ro

De asemenea, pentru aceia dintre dumneavostra care au déjà proiecte in implementare, AMPOSDRU a publicat o instructiune privind modul de intocmire a notificarilor si a actelor aditionale cu privire la modificarea contractelor dumneavoastra de finantare prin POSDRU. Pentru a avea o imagine clara a situatiei privind stadiul absorbitiei dar si o lista a proiectelor contractate in cadrul POSDRU, puteti vizualiza aceste informatii pe siteul ACIS. Click aici

Stadiu proiecte POSDRU iunie 2010

June 8th, 2010

Realocare intre Axe Prioritare pentru a finanţa toate proiectele selectate

In cadrul conferintei de presa a Comitetului de Monitorizare POSDRU din data de 8 iunie 2010, AMPOSDRU a facut public stadiul proiectelor depuse, selectate si contractate. De asemenea, a facut un anunt extrem de important pentru beneficiari: AMPOSDRU a propus finantarea integrala a proiectelor selectate in cadrul unor DMI-uri unde cererea a fost foarte ridicata (precum 3.1 sau 3.2) prin realocarea de fonduri din domeniile majore de interventie unde nu au existat suficiente cereri de finantare (cum ar fi 4.2). Conform comunicatului de presa furnizat de AMPOSDRU se mentioneaza ca: “Conducerea AMPOSDRU va propune Ministerului Muncii şi Ministerului de Finanţe ca toate proiectele selectate să fie finanţate integral. Banii necesari vor fi luaţi din alocarea financiară repartizată iniţial domeniilor majore de intervenţie faţă de care gradul de interes al solicitanţilor este scăzut.”

Atat cei care au depus cereri de finantare in cadrul POSDRU si asteapta rezultatele procesului de evaluare sau contractare cat si cei interesati de accesarea de fonduri prin Fondul Social European – POSDRU pot analiza situatia la zi a cererilor de finantare depuse in cadrul POSDRU.

Pentru mai multe informatii, puteţi accesa atat comunicatul de presa al AMPOSDRU  cât si un document extensiv care prezinta analiza proiectelor depuse, selectate si contractate, precum si prezentarea masurilor de realocare propuse de AMPOSDRU.

3 ani in Romania!

June 4th, 2010

Sarbatorim 3 ani de la data infiintarii sediului in Romania si dorim cu aceasta ocazie sa multumim tuturor clientilor si colaboratorilor care ne-au fost alaturi in tot acest timp.

Totodata, ca oferta aniversara, lansam o campanie transparenta de informare si constientizare privind beneficiile fondurilor europene, prezentandu-va insa si  lucrurile mai putin spuse pana acum.

Vrei sa intelegi ce inseamna un proiect cu finantare nerambursabila?

Vrei sa inveti din experienta noastra – peste 300 de proiecte la nivel national si international?

Ai intrebari legate de proiecte si fondurile europene la care nu ai primit raspuns pana acum?

Intreaba-ne!!!

Expertiza noastra din Romania, dar si pe plan international, ne recomanda nu doar ca un consultant cu o rata de succes extrem de ridicata în ceea ce priveste aprobarea proiectelor depuse, dar si ca pe un real partener pentru beneficiari si pentru autoritatile implicate, un partener dedicat, serios si, mai ales, capabil sa ofere recomandari pertinente si solutii reale aspectelor specifice.

Rezultatele noastre din 2008 pana in prezent in ceea ce priveste FSE (POSDRU) sunt, pe scurt:

  • 97 de proiecte dezvoltate si depuse cu o valoare de peste 50.300.000 euro
  • 41 de proiecte evaluate si aprobate cu o valoare de peste 21.000.000 euro
  • 39 de proiecte aflate inca in evaluare

Ne mai mandrim si cu noul nostru site, care dorim sa devin un important suport atat pentru cei care doresc sa afle ultimele noutati din domeniul fondurilor nerambursabile precum si informatii despre cum va putem noi ajuta in atragerea de astfel de fonduri pentru compania dvs.

De asemenea, cu ocazia aniversarii a 3 ani in Romania, a fost inaugurat si noul sediu Vapro Romania,  unde invitam toti clientii nostri precum si pe toti cei dintre dumneavoastra care sunteti interesati de o viitoare colaborare cu noi.

 

Nu putem incheia fara sa nu tragem un semnal de alarma in ceea ce priveste stadiul actual al absorbtiei fondurilor europene in Romania, care la aceasta data reprezinta un procent sub 10%. Acest lucru poate duce la situatia nedorita ca la 31 Decembrie 2010, conform regulii “n+3”, Romania sa fie nevoita sa returneze banii neutilizati catre Uniunea Europeana.
Conform celei mai recente situatii lunare publicata pe site-ul ACIS, la 30 Aprilie 2010, rambursarile efective catre Beneficiari sunt in valoare de 22.303.647 euro (90.809.301 lei). Astfel, rata de absorbtie raportata la alocarea financiara publica pe 2007 (250.543.753 euro)  este de 8.90% si raportata la alocarea financiara publica deschisa pentru perioada 2007 – 2010 (1.534.129.960 euro) este de doar 1.45%.
Consideram ca atuul nostru principal pe piata din Romania este tocmai „intelegerea pietei”, motiv pentru care implicarea noastra in orice proiect european aduce de fiecare data un plus de valoare reala, ce isi are radacinile in concretul mecanismelor de absorbtie a fondurilor europene.

 

Afla mai mult pe noul nostru site: www.vapro.ro

 

 

Pentru orice detalii sau precizari suplimentare va stam la dispozitie:
Irina Zugravu
Mob. +40 730 103 118
E-mail. i.zugravu@vapro.ro

Prelungire termene de depunere

March 31st, 2010
AMPOSDRU a decis prelungirea termenelor de depunere pentru unele scheme de stat şi ajutor de minimis. Pentru a veni în sprijinul companiilor de stat sau private, potenţiali beneficiari ai schemelor de stat şi ajutor de minimis, AMPOSDRU a prelungit termenul de transmitere electronică, până la utilizarea integrală a fondurilor alocate, dar nu mai târziu de data de 30/11/2010, ora 16.00, pentru urmatoarele linii de finanţare:

„Sprijin financiar pentru ocupare” (nr. 73)
„Sprijin financiar pentru ocuparea persoanelor din mediul rural” (nr. 74)
„Programe de mentorat pentru tinerii angajaţi” (nr. 75)

Mai multe informaţii găseşti aici

procesul de contractare a proiectelor din cadrul POSDRU externalizat

March 9th, 2010

AMPOSDRU a decis ca procesul de contractare a proiectelor din cadrul POSDRU să fie externalizat către o firma de avocatură.

La finele săptămânii trecute, AM POSDRU a încheiat un contract cu casa de avocatură Bostina si Asociaţii pentru a externaliza procesul de contractare a proiectelor finanţate din fondurile europene pentru HR. Firma de avocatura va prelua activităţile de analiza şi evaluare a dosarelor, precum şi semnarea contractelor de finanţare.

Sursa: Ziarul Financiar

http://www.zf.ro/eveniment/noua-sefa-pe-fondurile-ue-pentru-hr-nu-putem-face-minuni-ne-am-ingreunat-singuri-situatia-5722982/

Contractarea proiectelor din cadrul POSDRU – externalizata

March 9th, 2010

AMPOSDRU a decis ca procesul de contractare a proiectelor din cadrul POSDRU să fie externalizat către o firma de avocatură.

La finele săptămânii trecute, AM POSDRU a încheiat un contract cu casa de avocatură Bostina si Asociaţii pentru a externaliza procesul de contractare a proiectelor finanţate din fondurile europene pentru HR. Firma de avocatura va prelua activităţile de analiza şi evaluare a dosarelor, precum şi semnarea contractelor de finanţare.

Sursa: Ziarul Financiar

http://www.zf.ro/eveniment/noua-sefa-pe-fondurile-ue-pentru-hr-nu-putem-face-minuni-ne-am-ingreunat-singuri-situatia-5722982/

Situatia absorbtiei fondurilor europene la 28 februarie 2010

March 4th, 2010

Situatia absorbţiei (plati efectuate catre beneficiari) fondurilor europene la 28 februarie 2010 arată faptul că, per total, pentru toate programele operationale sectoriale s-au absorbit 7,79% din banii alocaţi Romaniei pentru perioada 2007-2013, faţă de 7,16% luna precedentă.

Pentru POSDRU, doar 5,03% din sumele alocate au fost absorbite la 28 februarie 2010.

Sursa : http://www.fonduri-ue.ro/upload/stadiu_abs28feb210.pdf

Garantii pentru beneficiarii de fonduri europene

March 4th, 2010

Normele de implementare a Programului de sprijin si criteriile de eligibilitate pentru beneficiarii proiectelor finantate din instrumente structurale ale Uniunii Europene alocate Romaniei

Guvernul a aprobat, prin Hotarare de Guvern, normele de implementare a Programului de sprijin si criteriile de eligibilitate pentru beneficiarii proiectelor finantate din instrumente structurale ale Uniunii Europene alocate Romaniei, programul devenind astfel functional.

Actul normativ adoptat stabileste plafonul total al garantiilor ce pot fi emise in 2010, care sunt la nivelul sumei de 300 milioane euro.

Finantarea garantata in cadrul programului este de 80% din valoarea creditului, care poate fi in euro sau lei. Perioada de tragere a finantarii este de maxim 4 ani.

Pentru mai multe informatii : http://www.euractiv.ro/uniunea-europeana/articles%7CdisplayArticle/articleID_19575/Sprijinul-pentru-beneficiarii-fondurilor-structurale-se-concretizeaza.html

Nou Manual de Identitate Vizuala POSDRU

February 26th, 2010

AM POSDRU a publicat noul Manual de Identitate Vizuala. Acest manual se va aplica atat proiectelor ce urmeaza a fi contractate, cat si proiectelor aflate deja in implementare

AM POSDRU a publicat noul Manual de Identitate Vizuala. Acest manual se va aplica atat proiectelor ce urmeaza a fi contractate, cat si proiectelor aflate deja in implementare. Pentru acestea din urma, se va semna un act aditional la contractul incheiat intre beneficiar si Autoritatea de Management, avand in vedere ca el reprezinta o anexa la contractul de finantare.
Asadar, AMPOSDRU va contacta in curand beneficiarii pentru semnarea unui act aditional la contractul de finantare.

Adresa internet unde poate fi consultat noul manual de identitate vizuala si alte informatii suport: http://www.fseromania.ro/images/downdocs/manual_identitate_vizuala_posdru.pdf

Nou Manual de Identitate Vizuala POSDRU